miercuri, 16 decembrie 2015

Dupa ce si-a schimbat presedintele de onoare si a gasit un nou "inalt patronaj", ANCMRR continua sa atace interesele marii majoritati a rezervistilor militari

COMUNICAT ANCMRR NR. 27/15.12.2015
"Stimați camarazi,
          Dl. colonel Dogaru, în calitatea sa de  „președinte al Sindicatului cadrelor militare disponibilizate (constituit și funcționând ilegal), fondator și purtător de cuvânt al Consiliului Național al Societății Civile” continuă să facă aprecieri nedemne de un militar referitoare la legea pensiilor militare, după ce forma concepută de colectivul de specialiști, ce a lucrat peste trei ani la definitivarea ei, a fost acceptată de Guvern și trimisă la Parlament pentru aprobare.
          Din păcate, oameni de tipul lui Dogaru au intervenit cu foarte multe amendamente, care au denaturat structura și  sensul acestui proiect de act normativ, aprobat în grabă, cu multe neclarități și confuzii și l-au făcut imposibil de aplicat. În această situația, un alt grup de specialitate a făcut unele modificări și completări pentru ca legea respectivă să poată intra în vigoare la 01.01.2016.
          Aceste modificări nu au fost înțelese de oamenii care au intervenit prima oară, printre care și colonelului Dogaru, lansând teoria falsă că prin noua formă „vor fi reduse pensiile militare de stat”.
          Agitația provocată în jurul modificării legii a culminat printr-o scrisoare adresată  „Primului ministru și tuturor miniștrilor” de către președintele  sindicatului de pensionari militari. 
          Dincolo de tonul nedemn pentru un fost cadru militar, scrisoarea conține o serie de afirmații care denotă lipsa totală de cunoștințe juridice a autorului, megalomania cu care se exprimă, „sfătuind” și amenințându-l pe  premier  și pe toți membri Guvernului.
          Astfel „atrage atenția” asupra faptului că o lege organică nu poate fi modificată decât prin lerge, nu prin OUG. Numai că dumnealui scapă din vedere faptul că modificarea  legii pensiilor militare de stat va fi discutată și aprobată prin lege în Parlament. Dar este un detaliu de care nu se împiedică „marele specialist”.
          Deși legea prevede clar că pensile aflate în plată nu vor fi reduse în cazul că, prin recalcular, cuantumul rezultat este mai mic decât cel aflat în plată, dumnealui vrea să obțină o pensie majorată substanțial, având în vedere „înaltele funcții militare” pe care le-a avut în cariera sa de istoric militar.
          Pentru a fi „mai convingător”, autorul apelează și la cunoștințele de care dispune, în materie constituțională, avizându-l pe premier și pe miniștri asupra „încălcărilor Constituției” pe care le fac prin modificarea și corectarea rezonabilă a unui act normativ, la a cărui denaturare Dogaru a contribuit din plin. Mai mult, acum ar vrea ca legea pensiilor militare de stat să nu mai poată întra în vigoare la data de 01.01.2016!
          „Președintele”  Dogaru, în marea lui înțelepciune, afirmă că Guvernul „nu are dreptul” să se ocupe de Armată, pentru că în Constituția României se prevede că aceasta este „în serviciul permanent al poporului”, deci numai dumnealui, „militarul autentic”, are dreptul să decidă ce trebuie făcut în Armată!
          Cu o lipsă totală de bun simț, premierul este acuzat că ar fi procedat „ilegal și anticonstituțional”, trimițând la Parlament o Ordonanță de urgență „neconstituțională”.
          Mai mult, Dogaru a trimis Președintelui țării, celor două Camere ale Parlamentului și Avocatului Poporului scrisori în care își declară nemulțumirile față de Ordonanța de Urgență a Guvernului și solicită ca această să nu fie aprobată și aplicată, să fie sesizată Curtea Constituțională, care să o declare neconstituțională, dovedindu-și astfel lipsa cunoștințelor jridice, dorința de a se „remarca”.
          Concluzionând, domnul Dogaru apreciază că efectele legii în cauză „încă nu pot fi bănuite„ dar „trebuie aplicată așa cum a fost promulgată”
          Pentru a-i „învăța minte” pe cei avertizați, încheie cu precizarea că trebuie să se renunțe la adoptarea măsurii propuse de ministrul apărării, care face legea inteligibilă, aplicabilă, pentru a intra în vigoare la termen. Dacă nu,  domnul respectiv „prevede” o posibilă „contralovitură de putere” din partea rezerviștilor și nu numai!
          Având în vedere cele de mai sus, considerăm că atitudinea „domnului” Dogaru îl face nedemn de calitatea de militar, fapt remarcat și de puținii sindicaliști militari rămași în evidență, pe care vrea să-i facă „fericiți”!
          Așa cum s-a precizat în comunicatul anterior, soluția adoptată de Guvern nu este de natură să „diminuieze” vreo pensie militară, având în vedere prevederile art. 111 din proiectul de modificare. De asemenea, articolul 110 este modificat în sensul că baza de calcul folosită la recalculare este la nivelul soldelor de grad și funcție ale cadrelor active la data intrării în vigoare a legii, fapt ce este de natură să majoreze o mare majoritate a pensiilor recalculate, așa cum a afirmat ministrul apărării.
          Vă vom ține la curent cu evoluția acestei acțiuni.
Șeful Serviciului juridic ANCMRR
Cdr.(r) //C. ALEXANDRU//
Jurist"

joi, 10 decembrie 2015

ANCMRR linisteste rezervistii militari: se lucreaza pentru noi, totul este sub control! ...

COMUNICAT  Nr.26 din 10.12.2015
         Stimaţí Camarazi,
         
          Vă aducem la cunoştinţă că, pe data de 09.12.2015, Guvernul a trimis Parlamentului o Ordonanţă de Urgenţă în care s-a inclus, printre altele, şi propunerea de modificare şi completare a Legii nr.223/2015, privind pensiile militare de stat.
          În ce priveşte conţinutul, au fost făcute unele modificări pentru a evita posibile interpretări incorecte. Toate aceste modificări şi completări corespund formei iniţiale, aprobată de Guvern şi trimisă la Parlament, Senatul fiind prima cameră sesizată. Numai că s-au găsit nişte „sindicalişti” şi alţi „cunoscători”, care au depus peste 200 de amendamente, din care circa 10% au fost acceptate. Legea a fost trimisă la Camera Deputaţilor, cameră decizională, aceasta având numai 2 zile pentru analiză şi dezbatere. Din această cauză, nu a mai fost avizată de Consiliul Legislativ al Parlamentului, care ar fi putut da o formă acceptabilă conţinutului legii respective. Faptul că legea a fost definitivată în grabă, a fost trimisă la promulgare cu multe inadvertenţe, neclarităţii şi confuzii care o făceau inaplicabilă.
          Aşa cum aţi văzut, unele posturi TV au transmis, în ultimele zile, diferite comentarii referitoare la pensiile militare. multe dintre acestea fiind nedocumentate, ostile chiar faţă de pensionarii militari.
          Având în vedere această situaţie, vă informăm că legea pensiilor militare va avea unele modificări şi completări, care erau strict necesare, multe texte fiind neclare, interpretabile sau inutile. Pentru eliminarea acestor neajunsuri, un grup de specialişti a operat  modificările şi completările necesare, fără a schimba semnificativ conţinutul articolelor respective. Iar acolo unde se pare că ar fi modificat nefavorabil unele prevederi, nu este decât o disjungere a prevederilor care nu corespundeau spiritului legii. S-a reuşit astfel ca textul legii să corespundă cerinţelor şi aşteptărilor atât ale celor care urmează să iasă la pensie pe baza noii legi, cât şi celor care sunt deja la pensie, urmând să suporte încă o recalculare (să sperăm, în interesul nostru !).
          Referitor la pensiile aflate în plată, acestea vor fi recalculate pe baza noii legi, dar se menţine prevederea ca pensiile recalculate în cuantum mai mic, să rămână în cuantumul existent, fără nici un fel de penalitate. De asemenea, cei ale căror pensii vor creşte, vor beneficia de noul cuantum începând cu data intrării în vigoare a legii, situaţie care nu era menţionată în textul iniţial.
          Precizăm că din cele 125 de articole ale legii numai 25 au fost modificate  
          Această evoluţie a fost posibilă şi ca urmare a eforturilor făcute de conducerea A.N.C.M.R.R., care a ţinut permanent legătură cu colectivul care a făcut modificările şi completările necesare, cu conducerea M.Ap.N., dar şi cu dumneavoastră, stimaţi camarazi.
          Vă asigurăm că vom face tot ce trebuie pentru a vă ţine permanent la curent cu evoluţia problemelor ce vă interesează şi a nu vă lăsa impresionaţi de afirmaţiile unora, care nu înţeleg sau nu ştiu despre ce este vorba, dar se grăbesc să „iasă pe sticlă”!
          Stimaţi camarazi,
          Dacă aveţi nelămuriri în legătură cu problemele mai sus menţionate, puteţi să vă adresaţi la telefon 0744.373.125 – cdor.(r) ALEXANDRU Constantin.
 
  ŞEFULSERVICIULUI JURIDIC
 
                           Cdor.(r) ALEXANDRU Constantin

marți, 8 decembrie 2015

Comunicat nr. 25/07.12.2015 - Întâlnire la Ministerul Apărării Naţionale

În ziua de 7 decembrie 2015, la solicitarea conducerii Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, Excelenţa Sa, Domnul Mihnea MOTOC, ministrul Apărării Naţionale, a primit în audienţă o delegaţie a Asociaţiei formată din: gl.(r) prof.univ.dr. Mihai ILIESCU  - preşedinte, gl.mr.(r)av.ing. Vasile DOMNU – vicepreşedinte, gl.mr.(r) dr. Constantin MIHĂLCIOIU – vicepreşedinte şi gl.mr.(r) Marian BUCIUMAN – vicepreşedinte.

Din partea conducerii M.Ap.N.  au participat şi şefi ai unor structuri din conducerea centrală a ministerului.
Întâlnirea a avut drept scop:
-         Prezentarea felicitării adresată de Asociaţie, Excelenţei Sale  Domnului ministru cu prilejul investirii sale în onoranta funcţie de ministru al apărării;
-         Informarea privind prevederile Statutului Asociaţiei referitor la funcţionarea acesteia sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în calitatea sa de comandant al Forţelor Armate, la care s-a primit un răspuns afirmativ şi patronajul Ministerului Apărării Naţionale, ministrul fiind Praşedinte de Onoare şi obţinerea acordului acestuia.
-         Prezentarea Asociaţiei ca fiind de utilitate publică şi a principalelor probleme curente care îi frământă pe membrii acesteia; Alocarea prin buget de fonduri pentru desfăşurarea activităţii; Legea pensiilor militare; Reluarea proiectelor de lege privind organizarea şi funcţionarea structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă şi retragere; Actualizarea Legii nr. 80/1995 şi de organizare a M.Ap.N.cu amendamentele Asociaţiei; Relaţiile cu cadrele   militare active,  care nu întotdeauna apreciază competenţa cadrelor militare în rezervă şi retragere, nu manifestă solidaritate cu aceştia şi care ar putea fi mai eficientă; Tendinţa de diminuare sau anulare a unor drepturi ale cadrelor militare în rezervă şi retragere prezentate în lege dar nu şi în instrucţiunile de aplicare; Problema decontării foarte greoaie a costurilor de madicamente care sunt gratuite; Problema promovării propunerilor privind înaintarea în gradul următor a cadrelor militare în rezervă şi retragere ş.a.
Domnul ministru a acceptat să i  se transmită în scris problemele care i-au fost înaintate în sumar şi a precizat că este onorat de propunerea de a accepta titlul de Preşedinte de Onoare,a apreciat ca remarcabilă prezentarea făcută de preşedintele Asociaţiei şi că va întreprinde toate demersurile necesare pentru soluţuionarea problemelor ridicate, fiind disponibil pentru o comunicareşi consultare permanent cu ANCMRR.
Cu această ocazie, în numele Asociaţiei , domnul preşedinte gl.(r)  prof.univ.dr. Mihai ILIESCU  a conferit „Emblema de Onoare a A.N.C.M.R.R.” Excelenţei  Sale domnul minstru Mihnea MOTOC şi i-a înmânat „Atestatul” pentru recunoaşterea calităţii de „Preşedinte de Onoare al Asociaţiei” , Statutul Asociaţiei şi Strategia pentru Optinizarea şi Eficientizarea Activităţii A.N.C.M.R.R. 2013- 2017.
Apreciind operativitatea manifestată de conducerea ministerului pentru organizarea acestei întâlniri, domnul preşedinte al ANCMRR a mulţumit ministrului ApărăriiNaţionale pentru timpul afectat delegaţiei şi l+a asigurat că şi în continuare ANCMRR este permanent la datorie, ca o componentă de bază a armatei de rezervă a Armatei Române.
PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI  NAȚIONALE A CADRELOR
MILITARE ÎN REZERVĂ ȘI ÎN RETRAGERE „Alexandru Ioan Cuza”
Gl.(r) prof.univ. dr.  Mihai ILIESCU